în ultimul nostru articol, mecanisme de apărare: tehnici psihologice pe care le folosim pentru a face față anxietăților, am analizat modul în care psihicul se ocupă de anxietățile inconștiente. Am identificat o serie de mecanisme comune de apărare pe care le folosim adesea fără să ne dăm seama, pentru a evita anxietatea cauzată de impulsurile nerezonabile originare din id și vinovăția rezultată pe care conștiința morală a super ego-ului o aplică ca reacție la aceste sentimente.,în timp ce mecanismele de apărare, cum ar fi represiunea, sublimarea și identificarea cu un agresor pot fi adesea identificate, există și numeroase alte mecanisme care au fost identificate de când Sigmund Freud le-a remarcat pentru prima dată în urmă cu mai bine de un secol.să aruncăm o privire asupra unor mecanisme de apărare comune și mai puțin cunoscute pe care o persoană le-ar putea implementa, împreună cu câteva exemple despre modul în care mintea le-ar putea folosi:
acceptarea
acceptarea unei situații care a provocat anxietate este o tehnică pe care am putea-o folosi pentru a trăi cu circumstanțe sau sentimente nedorite., De exemplu, cineva poate recunoaște că s-au comportat în mod nejustificat față de tatăl lor din cauza unui Complex Oedip, sau să accepte noile circumstanțe după separarea de un partener.când componenta id a psihicului uman semnalează dorința de a acționa asupra unui impuls, ego-ul și super ego-ul îl vor contracara adesea dacă simt că acel comportament ar fi contraproductiv sau imoral., O persoană poate dori să blesteme după ce a căzut pe o stradă aglomerată, dar ego-ul, percepând acest lucru ca fiind contrar etichetei sociale, va duce adesea la reținerea lor pe expletive. Cu toate acestea, în unele ocazii, este posibil să nu putem echilibra impulsurile id-ului și să apărăm ego-ul prin simpla acțiune a dorințelor iraționale.de exemplu, o persoană ar putea „acționa” prin ieșirea teatrală dintr-o întâlnire stresantă atunci când altfel ar rămâne calmă și și-ar ascunde neliniștea.,anticiparea unui eveniment potențial stresant este o modalitate prin care o persoană s-ar putea pregăti mental pentru aceasta. Anticiparea ar putea implica repetarea posibilelor rezultate în mintea cuiva sau spunându-se că nu va fi atât de rău pe cât își imaginează. O persoană cu o fobie de stomatologi ar putea anticipa o programare pentru a avea un dinte de umplere spunându-se că procedura va fi de peste în doar câteva minute, și amintindu-se că au avut unul anterior fără probleme.,un act de bunăvoință față de o altă persoană, cunoscut sub numele de comportament altruist, poate fi folosit ca o modalitate de a difuza o situație potențial anxioasă. Altruismul poate fi folosit ca un mecanism de apărare, de exemplu, prin a fi deosebit de util pentru o persoană care credem că ne-ar putea displace sau neutralizarea unui argument cu cuvinte amabile și pozitivitate.când o situație percepută creează anxietate, o opțiune convenabilă este uneori să o eviți. Deși evitarea poate oferi o evadare dintr-un anumit eveniment, neglijează să se ocupe de cauza anxietății., De exemplu, o persoană ar putea ști că acestea sunt sunt datorate pentru a da o prezentări stresante colegilor de la locul de muncă, și să ia o zi bolnavă, în scopul de a evita oferindu-l. Evitarea în această situație ar putea fi doar o opțiune pe termen scurt, totuși, dacă prezentarea este reprogramată într-o altă zi. Cineva poate evita, de asemenea, să se gândească la ceva care provoacă anxietate, preferând să o lase nerezolvată în loc să o confrunte.,conversia este un mecanism de apărare prin care anxietatea cauzată de impulsurile și sentimentele reprimate sunt „convertite” într-o plângere fizică, cum ar fi o tuse sau sentimente de paralizie. Freud a observat această manifestare fizică a anxietăților la clienți precum Dora, care s-au plâns de tuse, pierzându-și vocea și sentimentele asemănătoare cu apendicita. După investigație, Freud și-a atribuit tusea fixării în timpul etapei orale a dezvoltării psihosexuale și a legat apendicita de o „fantezie de naștere”.,negarea de sine a sentimentelor sau acțiunilor anterioare este un mecanism de apărare pentru a evita deteriorarea ego-ului cauzată de anxietatea sau vina de a le accepta. O femeie căsătorită s-ar putea nega pentru ea însăși că ea deține sentimente pentru prietenul soțului ei, mai degrabă decât să accepte sentimentele ei adevărate. O persoană ar putea, de asemenea, să nege comportamentul lor fizic, cum ar fi furtul, preferând să creadă că cineva ia forțat să comită infracțiunea, pentru a evita să se ocupe de vinovăție ar trebui să accepte acțiunile lor., Negarea este un mecanism de apărare nedorit, deoarece contravine principiului realității pe care id-ul îl aderă, pătrunzând într-o lume imaginară separată de mediul nostru real.deplasarea are loc atunci când o persoană reprimă afecțiunea, frica sau impulsurile pe care le simt față de o altă persoană. Acceptând că este irațional sau inacceptabil din punct de vedere social să demonstreze astfel de sentimente, psihicul îi împiedică să fie convertiți în acțiuni., Cu toate acestea, sentimentele sunt în schimb deplasate către o persoană sau un animal pentru care este acceptabil să se exprime astfel de sentimente.o persoană care nu-și place profesorul după ce a primit note mici poate simți că va fi pedepsită dacă își exprimă ostilitatea față de ei. Prin urmare, ei își pot deplasa inconștient antipatia asupra celui mai bun prieten al lor, făcând scuze pentru a-i trata prost fără justificare.în cazul micului Hans, Freud credea că băiatul a deplasat o teamă de tatăl său pe cai, ale căror sclipiri și trăsături faciale i-au amintit de părintele său., În loc să se comporte greșit față de tatăl său, s-a simțit neliniștit să fie în prezența cailor și ar evita să părăsească casa atunci când este posibil.oamenii care folosesc disocierea ca mecanism de apărare tind să-și piardă momentan conexiunea cu lumea din jurul lor. Ei se pot simți separați de lumea exterioară, ca și cum ar exista într-un alt tărâm. Disocierea îi ajută adesea pe oameni să facă față situațiilor incomode, „îndepărtându-se” de ei înșiși., Poate intra într-o stare de visare cu ochii deschiși, uitându-se în spațiu și lăsându-și mintea să rătăcească până când cineva le înghiontește, determinându-i să recunoască încă o dată realitatea.un caz pe care Freud l-a analizat după ce a citit o relatare autobiografică a unei boli a fost cel al lui Daniel Schreber, un judecător German care a descris sentimentul disociativ că el și restul lumii erau despărțiți de un văl. Schreber se simțea ca și cum nu ar fi fost în întregime o parte a mediului său și că era într-un fel separat de el.,când viața pare banală sau tulburătoare, oamenii folosesc adesea fantezia ca o modalitate de a scăpa de realitate. Ei pot visa despre câștigarea la loterie sau despre rezultatele idealizate ale vieții lor care se schimbă în bine într-un fel. Fanteziile ne ajută să explorăm alternative la situațiile cu care suntem nemulțumiți, dar așteptările nerealiste ale îndeplinirii lor ne pot duce la pierderea contactului cu realitatea și la luarea unor acțiuni mai viabile pentru a ne îmbunătăți viața.,George Vaillant a descris utilizarea umorului ca un mecanism de apărare” Matur ” – o tehnică în primul rând adaptivă pentru a ne ajuta să facem față situațiilor tensionate sau stresante. Căutarea unui aspect amuzant într-un mediu în care nu avem control ne poate ajuta să îl suportăm și poate fi chiar un act altruist în a-i ajuta pe ceilalți să facă față mai bine.
smerenia
a arăta smerenia implică scăderea așteptărilor și a viziunii noastre asupra importanței noastre de sine, sacrificându-ne mândria și concentrându-ne adesea asupra altora., Umilința ne poate permite să-i liniștim pe cei din jurul nostru în conflicte tensionate și să încurajăm cooperarea cu alte persoane. De exemplu, cineva despre care se știe că se laudă cu abilitățile sale poate arăta umilință în timp ce încearcă să îndeplinească o sarcină dificilă. Acest lucru i-ar putea încuraja pe alții să empatizeze și să-i ajute. idealizarea presupune crearea unei impresii ideale a unei persoane, a unui loc sau a unui obiect prin evidențierea calităților sale pozitive și neglijarea celor negative., Idealizarea ajustează modul în care percepem lumea din jurul nostru și ne poate determina să facem judecăți care să susțină conceptele noastre idealizate. Oamenii își idealizează adesea amintirile de a fi în vacanță sau amintiri din copilărie, văzându-le ca „vremuri mai fericite”, dar nu reușesc să-și amintească argumentele sau stresul în acele perioade. Adesea idealizăm imaginea pe care o deținem a persoanelor pe care le admirăm – rude, parteneri sau celebrități, găsind scuze pentru eșecurile lor și subliniind calitățile lor mai admirabile.,
Identificare
Potrivit lui Freud conceptul de Complex Oedip, un copil poate experimenta sentimente de resentimente față de tatăl lor, în timp ce concurează pentru afecțiunea de mama lor și care rezultă anxietatea de castrare – o frică irațională îndreptată spre tatăl – le pot duce să simtă nevoia de a potoli setea tatăl. Pentru a pacifica o persoană pe care o percepem a fi o amenințare, putem emula aspecte ale comportamentului lor., Adoptând manierele lor, repetând fraze sau modele de limbaj pe care tind să le folosească și oglindind trăsăturile caracterului lor, o persoană poate încerca să liniștească o persoană. Acest mecanism de apărare a fost descris de Anna Freud ca identificare cu un agresor.
O persoană se deplasează de școli sau țări, de a începe un nou loc de muncă sau intră într-un nou cerc social ar putea adopta normele sociale sau atitudini de colegi, vecini, colegi sau alte persoane pe care ei caută acceptarea, de exemplu, în scopul de a evita să fie respins de colegii.,când o persoană este atașată emoțional de o problemă, poate fi tentată să o ia în considerare în termeni intelectuali. Acest lucru implică adesea în picioare înapoi la situația și încercarea de a lua o vedere rece, neutru de ea. De exemplu, o persoană care a fost disponibilizată după douăzeci de ani de serviciu unei companii poate intelectualiza aceasta, recunoscând opinia conducerii că concedierile trebuie făcute pentru ca compania să supraviețuiască., Cu toate acestea, acest mecanism de apărare al intelectualizării nu ar împiedica neapărat sentimentul pasionat al persoanei că a fost trădat după ce s-a angajat să lucreze pentru companie atât de mult timp.introjecția apare atunci când o persoană ia stimuli în mediul lor și le adoptă ca idei proprii. Acest lucru poate implica internalizarea criticilor din partea unei alte persoane și convingerea punctelor celeilalte persoane ca fiind valide. O persoană poate introduce idei religioase pe care le-a auzit la biserică sau opinii politice pe care prietenii le adoptă., Comportamentul poate fi, de asemenea, introdus – manierele unui tată pot fi observate de fiul său și apoi replicate.mecanismul de apărare al izolării poate duce o persoană la separarea ideilor sau sentimentelor de restul gândurilor. Pentru a distinge o emoție sau un impuls de ceilalți în acest fel, o persoană încearcă să protejeze ego-ul de anxietățile cauzate de o situație specifică. De exemplu, o persoană cu un loc de muncă deosebit de stresant poate folosi izolarea pentru a-și separa viața profesională de viața de familie, evitând stresul care îi afectează relațiile.,manifestările de agresiune sunt considerate nesociabile și nedorite în multe societăți, astfel încât atunci când sunt experimentate impulsuri agresive sau violente, oamenii tind să le evite cât mai mult posibil. Cu toate acestea, energia rămasă de conducere astfel de agresiune se poate dovedi a fi mai dificil să conțină, și se poate manifesta în alte forme, cunoscut sub numele de agresiune pasivă., O persoană pasivă agresivă poate fi necooperantă în îndeplinirea îndatoririlor sau a altor sarcini, poate ignora în mod deliberat pe cineva atunci când este vorbit și poate adopta o viziune negativă asupra situației sale, cum ar fi locul de muncă și a celor din jurul său (de exemplu, colegii).când experimentăm sentimente sau dorințe care provoacă anxietate sau pe care nu putem acționa datorită impactului negativ pe care l-ar avea asupra noastră sau a celor din jurul nostru, putem apăra ego-ul de anxietățile rezultate prin proiectarea acestor idei asupra unei alte persoane., O persoană care se teme să treacă un pod cu un prieten ar putea să-i acuze că au o teamă de înălțimi, de exemplu, și, în acest sens, evită să-și accepte propriile slăbiciuni. În cazul lui Daniel Schreber, care și-a acuzat terapeutul că a încercat să-i facă rău, proiecția ar fi putut apărea atunci când și-a atribuit propriile sentimente și dorințe terapeutului său, profesorul Flechsig.
raționalizarea
raționalizarea apare atunci când o persoană încearcă să explice sau să creeze scuze pentru un eveniment sau o acțiune în termeni raționali., Procedând astfel, ei sunt capabili să evite acceptarea adevăratei cauze sau motive care rezultă în situația actuală.Exemple de raționalizare includ un hoț care dă vina pe prețul ridicat al dulciurilor pentru a-și justifica furtul unui baton de ciocolată, atunci când, în realitate, pur și simplu se bucurau de furtul din magazine. Dacă o persoană nu reușește un examen, se poate scuza de vină raționalizând că a fost prea ocupată pentru a revizui în timpul perioadei de revizuire.,când dorințele insațiabile ale id-ului intră în conflict cu ego-ul și super-ego-ul, o persoană poate formula o reacție la aceste impulsuri. Adesea, această acțiune este opusul direct al demersului dorinței inițiale și ajută la contracararea impulsurilor care pot fi inacceptabile pentru a acționa sau a îndeplini.de exemplu, un bărbat poate experimenta sentimente de dragoste față de o femeie căsătorită., Super ego – ul recunoaște că împlinirea dorințelor sale ar contrazice normele sociale privind comportamentul acceptabil și astfel ar avea loc o formare de reacție – omul poate experimenta sentimente de dispreț față de ea-opusul sentimentelor originale.represiunea este probabil cea mai semnificativă dintre mecanismele de apărare prin faptul că sentimentele și impulsurile reprimate pot duce la utilizarea multor alte mecanisme., Conform teoriei psihodinamice a lui Sigmund Freud, dorințele impulsive ale id – ului psihicului sunt împiedicate de a fi îndeplinite de ego, care respectă principiul realității-că acțiunile noastre sunt restricționate de mediul nostru, inclusiv de eticheta socială. Mai mult decât atât, superego-ul acționează ca busola noastră morală, inducând sentimente de vinovăție pentru că a experimentat dorințele iraționale pe care le creează id-ul.tensiunile apar inevitabil între id, ego și super ego, iar vinovăția indusă de acesta din urmă poate duce la sentimente de anxietate și rușine., Pentru a trăi cu astfel de sentimente, Freud a crezut că mințile noastre reprimă gândurile la sursa anxietăților noastre: în loc să le contemplăm conștient, ele sunt „îmbuteliate” în mintea inconștientă, apărând în vise simbolice și modele inexplicabile de comportament.Freud și colegul său, Josef Breuer, au folosit tehnici precum hipnoza, regresia și asocierea liberă pentru a încuraja clienții să-și amintească și să accepte amintiri și impulsuri reprimate.regresia apare atunci când o persoană revine la tipurile de comportament pe care le-au prezentat la o vârstă mai mică., Stresul vieții adulte și anxietatea asociată pot duce la o persoană care caută confort în lucrurile pe care le asociază cu vremuri mai sigure și mai fericite. Ei s-ar putea regresa prin consumul de mese pe care le-au fost date ca un copil, vizionarea de filme vechi sau desene animate, care acționează fără gândire pentru consecințele acțiunilor lor.
self Serving Bias
prejudecata self serving apare din nevoia noastră de a proteja ego-ul de autocritica și de a ne apăra de plângerile altora., Arătăm o prejudecată de sine atunci când exagerăm importanța propriilor noastre realizări – după ce am trecut un test, am putea supra-estima semnificația acelui examen special și să luăm credit pentru completarea acestuia fără a recunoaște rolul pe care tutorii l-au jucat în succesul nostru. În mod similar, atunci când ne confruntăm cu potențiale critici, am putea devia vina, împărțind responsabilitatea pentru eșec nimănui, în afară de noi înșine., În timp ce mulți dintre noi arată semne ale acestei prejudecăți de auto-servire, aceasta poate fi o metodă ineficientă de apărare, deoarece denaturează viziunea noastră asupra realității și capacitatea noastră de a raționaliza și interpreta evenimentele în mod eficient.când oamenii simt că au fost victime ale unor acțiuni nedrepte, ei pot apăra ego-ul comparându-se cu cei mai răi. În mod similar, putem vedea asemănări între noi înșine și alții într-o poziție mai bună pentru a ne îmbunătăți imaginea de sine. Aceste mecanisme de apărare sunt cunoscute sub numele de descărcare sau comparații sociale ascendente., De exemplu, un bărbat care și-a rupt un picior și s-a limitat la un scaun cu rotile poate face o comparație socială în jos cu o persoană care a fost diagnosticată cu o afecțiune mai gravă pentru a face ca propria situație să pară mai puțin supărătoare. Alternativ, o persoană ar putea căuta să se identifice cu o persoană cu o poziție socială mai înaltă percepută, cum ar fi atunci când află că o celebritate mănâncă în același restaurant ca și ei.,divizarea are loc atunci când ego-ul încearcă să reconcilieze mai multe aspecte sau raționamente, dar recurge la înțelegerea lumii în termeni „alb-negru”. O persoană care experimentează divizarea poate adopta o abordare” fie-fie ” atunci când face evaluări ale lumii din jurul ei, inclusiv obiecte, situații și oameni. Ei tind să vadă ideile drept corecte sau greșite, fără niciun mijloc de mijloc sau compromis., În mod similar, ei pot lua o abordare „bună față de rău” în relații, admirând un grup de oameni în timp ce respinge complet pe cei care nu trăiesc până la așteptările lor.sublimarea este considerată a fi un mecanism de apărare mai adaptiv prin faptul că poate transforma anxietatea negativă într-o energie mai pozitivă. Psihiatrul George Vaillant a identificat-o ca un mecanism Matur de apărare, pe care îl putem folosi pentru a ne adapta anxietăților care apar.,când energia libidoului se formează sub formă de impulsuri în id-ul psihicului, aceste dorințe sunt dezactivate de ego, iar super ego-ul poate produce vinovăție pentru că a experimentat sentimente inacceptabile. În timp ce aceste impulsuri pot fi reprimate, energia din spatele lor rămâne. În loc să transforme această energie într-un comportament social inacceptabil, o persoană poate folosi sublimarea pentru a redirecționa această motivație în eforturi mai acceptabile, chiar productive.,Freud credea că energiile creative ale artiștilor erau adesea o reorientare a impulsurilor carnale sau a altor anxietăți, prin sublimare, asupra muncii lor. Sportivii pot folosi, de asemenea, sublimarea pentru a-și concentra energia asupra activităților productive, cum ar fi antrenamentul.mecanismul de apărare al somatizării apare atunci când conflictele interne dintre acționările id-ului, ego-ului și super-ego-ului preiau caracteristici fizice.Josef Breuer, un coleg al lui Sigmund Freud, a observat acest lucru în cazul lui Anna O, care a căutat ajutor de la Breuer pentru isterie., Breuer a descoperit că anxietățile Annei au rezultat din evenimente traumatice care au fost reprimate, dar mai târziu s-au manifestat fizic. De exemplu, ea a experimentat paralizie pe de o parte, care Breuer legat de un vis în care ea a simțit paralizat în timp ce încerca să se apere de un șarpe de la tatăl ei legat de pat.spre deosebire de multe alte mecanisme de apărare, suprimarea gândurilor și emoțiilor este ceva care apare conștient și este posibil să fim pe deplin conștienți de faptul că încercăm să suprimăm anxietățile., Suprimarea implică încercarea de a nu se gândi la o amintire sau la sentimente – o persoană poate încerca să se gândească la un alt subiect atunci când un gând neliniștit îi intră în minte sau ar putea să-și preocupe mintea, întreprinzând o sarcină fără legătură pentru a se distrage. O persoană poate suprima, de asemenea, sentimente de dragoste sau de dispreț față de o persoană, comportându-se în mod normal față de ei ca și cum s-ar simți dispasionați față de ei.,când acționăm pe o idee sau un impuls pe care ulterior îl regretăm, putem adopta un mecanism de apărare de a încerca să „anulăm” acea acțiune pentru a proteja ego-ul de sentimentele de vinovăție sau rușine. O persoană poate împinge în mod intenționat pe cineva într-un magazin, dar realizând că persoana era fragilă, se simte vinovată în ceea ce privește comportamentul său. Ei pot încerca să anuleze acțiunea lor prin scuze sau oferind pentru a ajuta persoana.
gândirea dornică
cu toții ne angajăm într-o oarecare măsură în gândirea dornică, în încercarea de a evita să ne confruntăm cu realități nedorite., Un fan al fotbalului s-ar putea înșela că echipa aflată în dificultate pe care o susțin se va întoarce în mod miraculos și va câștiga toate meciurile viitoare ale sezonului. O astfel de gândire dornică îi permite persoanei să evite dezamăgirea și tristețea cât mai mult timp posibil.
Lasă un răspuns